Care ar trebui să fie comportamentul conturilor de companie în reţelele sociale ?

Întrebarea din titlu a fost provocată de una din întâmplările de zi cu zi de pe twitter.

De aproape doi ani de zile, de cand sunt prezent pe reţelele sociale, am căutat să identific, printre altele, conturi din zona mea de interes, respectiv retail şi industria bunurilor de larg consum. N-am găsit foarte multe, mai ales pe zona de retail, dar, îmbucurător, în ultima vreme, chiar au început să apară, semn că s-au mai schimbat mentalităţile.

Bun. Unul din conturile astea corporate, este vorba de @tnuvaromania, destul de puţin activ pe twitter, sau mai bine zis activ, dar cu perioade mari de inactivitate, a început de curând o campanie legată de stilul de viaţă, silueta etc. Evident că am început să promovez şi eu campania respectivă, cum promovez pe oricine şi orice care are legătură cu zona mea de interes, ca şi aşa suntem puţini.

Am promovat respectiva campanie cu ambele conturi din dotare, atât cel personal, cu mai multă influenţă, dar si cel al revistei @retail_fmcg, care e destul de bine targetat. De ce nu? Mai ales că am o listă specială cu astfel de conturi şi mi-e foarte uşor s-o urmăresc şi să scot din context lucrurile care mă interesează.

Ce s-a întâmplat? Într-una din zile @tnuvaromania mi-a dat unfollow :D. Na! Ok, nu-i bai. Nu moare nimeni din atâta lucru. Nu e nici primul şi nici ultimul, dar stau şi mă întreb oare de ce? Ce i-a determinat? Profesional vorbind, care e logica? Repet: PROFESIONAL.

Oare cine e în spatele contului, la butoane, ştie ce face? Oare o fi politica companiei? Să ce? Personal nu i-am deranjat cu nimic. Cei care mă cunosc ştiu că nu sunt conflictual şi iau pe toată lumea, prezentă pe reţelele sociale, aşa cum e. Până la urmă asta înseamnă Social Media, nu?

Ştiu ca nu va scădea valoarea mesajului lor, iar comunicarea campaniei respective nu va avea de suferit prin faptul că nu mă mai urmăresc, dar ca imagine, nu dă bine deloc. Asta e părerea mea, de nespecialist în Social Media, dar a unui om cu bun simţ.

Mai mult, când i-am întrebat pe twitter, firesc, de ce au făcut lucrul acesta, nu am primit niciun răspuns. E cont de companie, la naiba!!!!  Unde e interactivitatea? Unde e deschiderea pe care trebuie s-o arăţi pe reţelele sociale? Sau vorbeşti singur, în oglindă? Greşesc? Nu vreau să judec pe nimeni. Fiecare doarme cum îşi aşterne.

Deci: Care ar trebui să fie comportamentul conturilor de companie sau de brand în reţelele sociale?

Advertisements
Comments
5 Responses to “Care ar trebui să fie comportamentul conturilor de companie în reţelele sociale ?”
  1. Daniela says:

    Cred ca e prea mult de povestit. 🙂 Cu siguranta nu asa cum s-a procedat in cazul prezentat de tine. Noi insistam intotdeauna ca promovarea pe social media sa se faca responsabil si nu ca un “monolog” . Interactiunea si consecventa sunt cuvintele de baza in ceea ce priveste utilizarea retelelor sociale.

  2. InfoBulgaria says:

    Se pare că ei încă nu au înțeles de unde vine cuvântul *Socială* din sintagma Rețea Socială. Vorba ta, cine știe cine se află la butoane și reacționează dupa cum îl/o duce capul, fără să se gândească că nu este cont personal, ci că ei reprezintă un brand!

Trackbacks
Check out what others are saying...
  1. […] dragilor și dragelor: Iancu Ionuț, Chinezu, Ștefan Murgeanu, Claudiu Ciobanu, Alina, Shayna, Roxana Călinescu, Roșcata, Roxy, Semanticus, Schtiel voi sunteți cei care va […]



Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

  • Campanie Selena Daria Vlad
%d bloggers like this: