Vreau şi eu unul din ăsta

Acum un an şi ceva am dat peste site-ul producătorului italian de suporturi pentru laptopuri Lounge-Tek. Sunt foarte faine: poţi să stai foarte comod intr-un fotoliu sau în chiar în pat, e reglabil, se lucrează foarte uşor la laptop, mai ales pentru unul care scrie mult, adică foloseşte mult tastatura şi are şi suport pentru mouse. … Continue reading

Plan de blogging

M-a pus ăsta micu, Ionuţ, să-mi fac planul de blogging. Dragă Ionuţ, n-ai precizat perioada, cum şade bine oricărui plan, dar o să consider că e până la sfârşitul anului :D. O să scriu aici doar de blogul personal, deşi blogging pentru mine înseamnă şi DreamTeam, şi Dance World. Nu aş include aici şi proiectul retail-FMCG.ro, … Continue reading

Cum ne convingem copilul să mănânce?

Când sunt mici, sunt mâncăcioşi. Când mai cresc, încep să apară problemele, atunci cănd vine vorba mâncare: strîmbături, urlete, alintături şi alte mofturi :). Nu-i aşa? De căte ori nu am alergat dupa cele mici prin casă, cu mâncarea, de câte ori nu am inventat cine ştie ce poveşti sau m-am strâmbat ca maimuţele, poate, … Continue reading

Nu e pentru cine se pregăteşte, ci pentru cine se nimereşte

Stăteam ieri în sala de aşteptare a cabinetului de kiroterapie unde m-am programat şi m-am luat în vorbă cu o doamnă profesoară de Arte Plastice care, ca şi mine, avea probleme cu spatele. Eu, abia mă târam, ea foarte activă, zglobie pentru afecţiunea pe care o are şi pentru cei, estimez eu, 50 de ani … Continue reading

De ce ma uit la Romanii au talent

Am vazut ca sunt pareri si pareri legate de show-ul PRO TV-ului “Romanii au talent”, un format de succes, de altfel, in lumea intreaga. O sa va spun de ce ma uit eu la “Romanii au talent”, pentru ca acum chiar pot sa spun anumite lucruri. Ininte de toate, ma uit la acest show pentru ca … Continue reading

Tu ce ai facut astazi pentru a schimba viitorul unui copil cu autism?

Prin intermediul acestui articol o sa incerc si eu aduc in prim-plan un subiect delicat si sa mai trag un semnal de alarma. Invitatia a fost lansata de Asociatia Nationala pentru Copii si Adulti cu Autism din Romania (ANCAAR). Te rog sa-l citesti si, daca doresti, sa-l dai mai departe: Autismul nu este o boala rara … Continue reading

Vreau o camera foto ultracompacta

M-am decis sa particip si eu la campania initiata de Chinezu, o Campanie Quikmobile. De ce ? Pentru ca tare as vrea sa castig iPad-ul 2 si cum castigatorul va fi desemnat prin tragere la sorti, am si eu sansa mea. De ce nu ? Cateva vorbe despre campanie: Campania Quickmobile se adreseaza bloggerilor. Eu, … Continue reading

Ati venit la doctor, asteptati-va sa dureze

Asa a afirmat acum cateva minute un asistent din spitalul unde imi efectuez procedurile de fizioterapie. Pai nu stau decat de doua ore si mai sunt cateva persoane in fata. Am toate sansele sa-mi petrec jumate de zi aici. Cica s-a stricat un aparat. Ok, dar nu-si avea rostul afirmatia din titlu. Dupa ce ca … Continue reading

Sa aveti grija de sanatatea voastra

Atunci cand te astepti mai putin sanatea se poate subrezi si iti poate da toate planurile peste cap. Iti poate strica tot echilibrul. Iti afecteaza si psihicul. Si randamentul scade dramatic. Trec printr-o astfel de criza din cauza unei hernii de disc care nu-mi da pace, mai ales in sezonul rece. Alt motiv pentru care … Continue reading

Proces verbal după un an de @DreamTeamRo

Proces verbal Subsemnatul, io, prin prezenta vă aduc la cunoştinţă ca azi, 26 februarie 2011, se împlineşte un an de când s-a format grupul DreamTeamRo căruia îi urez un călduros şi sincer “La Mulţi Ani ! bă!” :D. Mai jos aveţi derularea cronologică a evenimentelor: În premieră, în direct şi în exclusivitate voi dezvălui cine … Continue reading

  • Campanie Selena Daria Vlad