Nu e pentru cine se pregăteşte, ci pentru cine se nimereşte
Stăteam ieri în sala de aşteptare a cabinetului de kiroterapie unde m-am programat şi m-am luat în vorbă cu o doamnă profesoară de Arte Plastice care, ca şi mine, avea probleme cu spatele. Eu, abia mă târam, ea foarte activă, zglobie pentru afecţiunea pe care o are şi pentru cei, estimez eu, 50 de ani ai săi.
Foarte simpatică, foarte vorbăreaţă, în 20 de minute m-a pus în tema cu procedurile de kiroterapie, cu numarul de şedinte şi ce urmează dupa acestea, cu ce fel de om e kiroterapeutul, m-a încurajat şi, evident, mi-a povestit cum a ajuns ea să aibă probleme aşa de mari cu spatele. Ei, aici am vrut să ajung pentru că ce mi-a povestit, m-a lăsat cu gura căscată.
Acum 10 ani, tot profesoară fiind, intr-o zi, a fost rugată de o colegă, profesoară de limba latină, să facă o rocadă de ore la o clasă a 8-a, ea, repet, predând ceva desen, arte plastice. A fost de-acord şi s-a prezentat la ora care trebuia să fie de latină, să-şi facă ora de desen.
Când a intrat în clasă, a fost întâmpinată cu un murmur general si foarte zgomotos de dezaprobare. S-a mirat, dar nu foarte tare, ca de…era obişnuită cu copiii de clasa a 8-a, destul de mari şi mai greu de stăpânit. “Potoliti-vă, vă rog!” Ăştia nimic. I-a întrebat : ” Ce aveti? Ce s-a întâmplat?” Ăştia mormăiau şi se agitau. N-a înţeles nimic oricum.
Bun. A văzut că nu o poate scoate la capăt cu ei, a luat catalogul, să facă prezenţa. S-a îndreptat către catedră, care nu era o catedră ci o masă obişnuită, cocoţată pe un fel de podium şi s-a aşezat pe scaun. Atunci s-a întâmplat dezastrul: a căzut cu tot cu scaun, pe sub masă, a alunecat de pe podium şi s-a oprit intre bănci.
A rămas înţepenită minute bune. Au încercat câţiva băieţi să o ajute să se ridice, dar la cele mai mici mişcări urla de durere. Nu reţin termenii medicali, cert e că şi-a strâmbat cumva coloana, acolo unde se termină. Medicii i-au spus că o să se recupereze destul de repede, dar o să aibă probleme peste 10-15 ani. Aşa a fost. Au trecut 10 ani de atunci şi au apărut problemele, durerile şi chinul.
Explicaţie, ca să nu mă lungesc: elevii din clasa 8-a ştiau că au oră de latină şi cum nutreau ei ceva adversităţi faţă de profesoara de latină, s-au gândit să-i coacă una, scoţând şuruburile scaunului, ea să cadă şi ei să se distreze. Unde mai pui că femeia, adică profesoara de limba latină, avea şi vreo 120 de kg.
Pe principiul: nu e pentru cine se pregăteşte ci pentru cine se nimereşte, n-a căzut profa de latină ci cea de desen, săraca. Acum vin şi întreb: cat de tâmpiţei să fie copiii ăia, nu că i-au pregătit o farsă profei de latină, de altfel una sadică şi de neiertat, ci că n-au avut curajul să-i spună bietei femei să nu se aşeze, să o prevină? Măcar câţiva dintre ei, măcar unul! Oricum era tragic si pentru profa de latină, asta-i clar.
Copil fiind, am mai pus si noi la şcoală căte o pioneză pe scaun, am ascuns catalogul sau mai ştiu eu ce năzdravănii am făcut, dar să te ducă capul să scoţi şuruburile de la scaun, să-şi rupă gâtul frofesorii, cred că e prea mult, mai ales că a avut şi urmări.
Doamna profesoară se recuperează acum şi recuperarea merge bine. Am uitat s-o întreb ce repercursiuni au fost vis-a-vis de copiii ăia, dar chiar nu mai contează. Răul a fost făcut.
Voi aţi făcut farse profesorilor voştri?
eClaudiu 
si noi am facut farse profesorilor dar muult mai umane decat cea relatata de tine